Fratele meu vierme

Se-adună nămol alb din punctul în care nu mai sunt

amintirea mea e deja un copil foarte mare care urcă prin aer

şi se întoarce scuturat de adâncuri precum un copac de zăpadă.

Se înmulţeşte peste trup catifea groasă

o temporalitate flască lasă să simt vremuri de sertar cu poze

locul meu răspunde cu mine fără socoteală,

în stocul vieţii strălucesc becuri ce o rod în coridoare

drumurile sunt de creion şi mi le şterg ape ce nu circulă

gândul acesta deasupra ca un zmeu iar dacă îl scap

m-am vărsat peste lume printr-un salt plin de noduri.

Aud în gând ca-ntr-o pădure străină focuri pentru carnea mea.

Viermele crescuse pe lângă mine ca un frate foarte mic

într-un invizibil crăpat rar de câte-un măr sau un câine mort

sila de el ca o funie pe gât unsă de mama-n noapte cu săpun de casă

vestea că e un geamăn întors curgându-mi pe ochi

mila că nu ne vom întâlni lipind câteva vârste

fiorii privirii teoretice punându-ne împreună.

Vântul îmi bate mintea ca pe o zdreanţă,

dacă aş mai avea picioare ar fi două alge, aş aluneca.

Visez scurt un cap plin de mingi şi fractura cu care se desface

Ai mei îmi spun că viermele meu aşteaptă

şi izbucnesc toţi ca o apă nefirească

şi parcă sângele mă năpădeşte încă o dată

mă voi împrăştia şi ei nu mă vor putea strânge,

şi stau ca jucării stricate cusute de viermi în cârpe

se cred bolnavi de moarte ca de-o imagine

prefacerile lor nu sunt adevărate şi-un vierme frate îi duce deoparte.

Te ard când eşti gunoi şi nimeni nu te mai aşteaptă.

Intru în cuptor şi-n minte se îndeasă chibrituri

prin gând ultima data se opreşte un ursuleţ de pluş

mâinile miros a prăjituri

fratele meu moare

privirea rigidă se dovedeşte cuburi

îmi imaginez că sunt într-o casă care se foloseşte numai pe ea

intimitatea-i devine culme

praguri senzoriale sunt preşuri de care trec ştergându-mă

sunt un copil lung ca o lumânare arsă.

Iar de aici nu mai ştiu.

Anunțuri